NAG20 2-4 OCT 2026NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR

4 2/3 Galeria

Strada Franceză 4, București, 030167

Galerie

2/3 Galeria este un spațiu de artă contemporană dedicat exclusiv fotografiei, conceput ca o platformă pentru producția, prezentarea și circulația practicilor bazate pe imaginea fotografică. Deschisă în iunie 2021 cu misiunea de a contribui la dezvoltarea culturii vizuale contemporane, galeria poziționează fotografia atât ca mediu artistic, cât și ca zonă de cercetare și gândire critică. Programul galeriei dezvoltă proiecte curatoriale și colaborative în dialog cu artiști, curatori și profesioniști culturali ale căror sfere de interes și practici explorează limbajul extins al imaginii fotografice. Dincolo de activitatea expozițională, galeria urmărește dezvoltarea unui ecosistem dinamic de colecționari, profesioniști și public, situându-se la intersecția scenei artistice locale cu circuitul internațional de artă. De la înființare, 2/3 a prezentat peste 50 de expoziții, reunind artiști emergenți și consacrați din România și din străinătate, contribuind la vizibilitatea unor proiecte care investighează dimensiunea socială, politică a artei fotografice și poeticile imaginii. Din 2021, galeria a inițiat formatul „]in conversation[”, o serie de întâlniri publice în cadrul cărora artiștii expozanți intră în dialog cu interlocutori invitați, într-un format ce extinde dimensiunea discursivă a fiecărui proiect și consolidează angajamentul galeriei față de reflecția critică. Programul expozițional al galeriei este completat de un book corner dedicat, deschis vizitatorilor, care prezintă o selecție de publicații, cărți de artist, reviste, cataloage.

Capacitate maximă: 150 persoane

Website ↗︎ Facebook ↗︎ Instagram ↗︎

Program