Strada Lipscani 84, București, 030167, Et. 1
Hub Creativ
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București este una dintre principalele instituții culturale ale Capitalei, înființată în 1996 și aflată în subordinea Primăriei Municipiului București. Cu o activitate multidisciplinară, ARCUB dezvoltă și susține proiecte din domeniul artelor vizuale, teatrului, muzicii, dansului și educației culturale, contribuind totodată la dezvoltarea și promovarea sectorului cultural independent. Prin programele, finanțările și parteneriatele sale, ARCUB creează contexte de întâlnire între artiști, instituții, inițiative independente și public, având ca misiune transformarea și dezvoltarea Bucureștiului prin cultură.
Capacitate maximă: 1000 persoane
Program
- Vin 02.10 18:00–00:00
- Sâm 03.10 18:00–00:00
- Dum 04.10 18:00–22:00
-
Catalizator
Multimedia · DESCHIS și la NAG
Curator:
Curator
Mihai Zgondoiu
Bucuresti / BUCURESTI
Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist, curator și galerist independent, cu un doctorat în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte). În prezent este Lector Univ. Dr. la UVT, Facultatea de Arte și Design din Timișoara. A fondat și coordonat galeria/spațiu de artă contemporană Atelier 030202 din București, și co-fondat Revista de Artă PROPAGARTA.
Constant preocupat de decodificarea domeniilor Sci-Fi, a paranormalului, a „studiilor” populare din zona misterelor, a lumilor paralele și extraterestre, a mitologiilor universale și personale, Zgondoiu documentează prin lucrările sale nașterea unor lumi hibride și aproximative, după caz. Explorează cu versatilitate diverse medii și tehnici artistice, de la desen, colaj și print experimental, până la video-instalații, performance-uri și intervenții urbane. Proiectele sale interoghează critic clișeele societății contemporane, ironizând falsele valori și icon-uri promovate prin media și platforme sociale on-line. Interesul pentru gândirea și practica ecologică reflectă deseori în arta sa o conștientizare tot mai profundă a impactului uman asupra planetei și a nevoii de a transforma creativitatea într-un catalizator pentru schimbare.
De-a lungul carierei sale, a primit numeroase distincții, inclusiv premiile Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP) pentru „Artă în spațiul public” (2017), „Premiul Multimedia” (2022) sau „Premiu pentru Grafică” (2025).
A expus național și internațional în galerii, muzee și instituții culturale precum Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) București (RO), Kunsthalle Bega Timișoara (RO), Centrul de Interes, Cluj (RO), Muzeul de Artă Recentă (MARe) București (RO), KANAL Centre Pompidou, Brussels (BE), The Belfry – Montrouge (FR), BOZAR Centre for Fine Arts, Brussels (BE), Accademia di Romania, Roma (IT), The Art Building in Vra - Hjorring (Denmark), Muzeul de Arte Decorative de Viana do Castelo, Lisabona (PT), Museum of Young Art, Vienna (AT), Muzeul Beelden Aan Zee, Haga (NL).
Lucrările sale fac parte din colecții publice și private, cum ar fi Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) București (RO), Colecția de Artă „Luciano Benetton” (IT), Colecția de Artă „Alain Servais” (BE), Colecția de Artă „Cicirean” (RO), Colecția de Artă „Herczeg” (RO), Colecția de Artă „Daniel Ștefănică” (RO), Colecția de Artă „George Leca” (DE), Colecția de Artă „George Șerban” (RO), Colecția de Artă „Fundația Calina” (RO), Colecția de Artă „Fundația Pfizer” (RO), Colecția de Artă „Fundația Iacob” (RO)...etc.
Trăiește și lucrează în București și Timișoara (RO).
Catalizator este un proiect dedicat susținerii și promovării artiștilor emergenți din România, creat de Asociația Cred în România. Expoziția reunește lucrări și perspective artistice diverse, de la pictură și sculptură la fotografie, instalație și multimedia, într-un spațiu de întâlnire între artiști, public și comunitate. Catalizator își propune să ofere vizibilitate noilor voci din arta contemporană și să creeze contexte reale pentru dezvoltarea și afirmarea lor.