Strada Academiei 18-20, București, 010014
Accesul se face pe la intrarea în Universitatea de Arhitectură
Galerie
Galeria Mincu - galeria de pictură a Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București
Capacitate maximă: 200 persoane
Program
- Vin 02.10 18:00–22:00
- Sâm 03.10 18:00–22:00
- Dum 04.10 18:00–22:00
-
Expoziția 7+, ediția a V-a
Pictură · DESCHIS și la NAG
Sunt cifre care refuză să rămână doar cifre. „7” a fost, la început, doar numărul unor prieteni — pictori invitaţi de Lucian George Păiș, în 2021, într-o expoziție comună în spaţiul expoziţional al aceleiași Universități de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, cea care găzduiește în acest an, cea de-a 5 ediţie. De atunci, cifra a crescut: „7” a devenit „7+”, iar semnul plus spune că proiectul nu rămâne o formulă închisă. Este ca o comunitate care se lărgește de la o ediție la alta, păstrându-și totuși nucleul: pictori legați nu doar prin generație sau prin tehnică, ci prin acea prietenie de atelier care rareori se mai practică astăzi cu atâta fidelitate.
Ediția din acest an îi reunește pe — Ion și Petre Achițenie, Gheorghe și Ion Anghel, Dan Badea, Roxana Barbu, Anca Boeriu, Dan Constantinescu, Nicoleta Gribnicea Liciu, Lucian Liciu, Dumitru Macovei, Mircea Mureșan, Virgiliu Parghel, Lucian George Păiș, Svetlana Utto Predescu, Eugen Raportoru, Milița Sion, Vasile Tolan. Nume care se așază firesc unele lângă altele, pentru că majoritatea au mai expus împreună, s-au format în aceleași ateliere, unii au trecut prin aceleași școli de artă bucureștene — dar și nume noi, aduse de această ediție, semn că „7+” vine mereu cu artişti noi, cu altă experiență și cu alt limbaj artistic. De la pictura construită în jurul figurii și al memoriei, la expresia abstractă, grafică, peisaj sau preocuparea pentru spațiu, lucrările creează împreună un peisaj divers al artei românești de astăzi.
Printre artiști se află nume care au avut un parcurs important în arta românească și internațională, decantat în ani de atelier, cu decenii de expoziții personale și de grup în spate, ale căror lucrări se regăsesc în colecții publice și private. Fiecare a ales, cu vremea, un limbaj propriu — realismul cald, abstractul, experimentul cromatic, portretul, peisajul, compoziția liberă — dar toți împart aceeași disciplină a meseriei și aceeași fidelitate față de pictură ca formă de gândire şi emoţie.Curator: Adina Rențea