52 Neo Art Center X Tinp

Fostul restaurant devine un organism post-funcțional: un loc in care memoria nu este arhivată, ci performată. Nu există nostalgie curată aici. Există doar reziduuri, de relații, de corpuri, de nopți, de gesturi. O istorie reactualizată, repusă în planul gândirii.

Expoziția este gândită să funcționeaze ca o infrastructură deschisă în care artiștii nu „instalează lucrări”, ci colonizează temporar un teritoriu instabil. Pereții nu sunt suporturi, ci parteneri în descompunere. Sunetul nu este fundal, ci presiune. Publicul nu este spectator, ci agent contaminant.

Pe durata a trei luni, spațiul traversează trei stări: memorie, corp, comunitate. Acestea nu sunt teme separate, ci straturi care se infiltrează unele în altele, exact ca urmele lăsate de oameni într-un loc abandonat.

Expoziția nu documentează ce a fost Cina. Nu trasează păreri despre istorii uitate ale locului, ci creează condițiile pentru ca ceva să continue să se întâmple acolo, fără promisiunea că va fi stabil, coerent sau sigur.

„Hide and seek” este un proiect care marchează întâlnirea între frica intimă, personală și cea colectivă într-un spațiu iconic al Bucureștiului, spațiu cu urme de glorie, abandon, așteptare și reconstrucție, transformat dintr-un fundal neutru într-un partener de dialog.

Fostul restaurantul Cina, în starea lui de șantier și revenire, introduce o dimensiune colectivă a temei în care frica nu mai este doar o trăire personală, acesta devine și una fizică, materială, impregnată în zidurile clădirii.

Spațiul dezafectat păstrează ecouri ale funcției sale trecute, dar și o neliniște a viitorului, context în care expoziția explorează solidaritatea dintre om și clădire, deoarece amândoi poartă fisuri, amândoi încearcă să se refacă, amândoi își negociază expunerea și amprenta pentru viitor.

În dialog cu această arhitectură în tranziție, desenul, gravura și instalația devin instrumente de cartografiere a vulnerabilității într-un traseu care nu mai privește frica de la distanță, o consideră un partener de dialog, de negociere constantă, într-un spațiu expozițional care devine astfel teren pentru un joc al nostru, al tuturor.

Expoziția prezintă două instalații din seria „Minimal Complexity”, create de arhitectul și artistul Vlad Țenu, amplasate într-un nou context expozițional care reconfigurează relația dintre volumetrie, spațiu și privitor. Proiectul explorează posibilitățile unor suprafețe minimale generate prin metode digitale de modelare și fabricație, pornind de la sisteme modulare în care fiecare element participă la construcția formei. Lucrările sunt alcătuite din piese asamblate fără structuri ascunse. Modulul, repetiția, variația și relația dintre componente construiesc progresiv o structură care pare organică, dar este guvernată de un sistem precis. Algoritmul devine o formă de gândire spațială, iar matematica se transformă într-un instrument de explorare artistică. Expoziția propune o nouă experiență asupra lucrărilor, în care raportul dintre obiect și arhitectură, dintre scară și corp, dintre structură și privire devine parte din lucrare. „Minimal Complexity” se situează astfel la intersecția dintre artă, arhitectură și tehnologie, investigând felul în care o regulă simplă poate deschide un spațiu aproape infinit de posibilități formale.

Vlad Țenu este arhitect și artist stabilit la Londra, specializat în design computațional, metode generative și fabricație digitală. Practica sa explorează relația dintre matematică, algoritm, materie și spațiu, dezvoltând sisteme în care procesele digitale devin instrumente de construcție și expresie artistică. A urmat studii de arhitectură la Iași și Lisabona, continuând cu un masterat în Adaptive Architecture and Computation la Bartlett School of Architecture, UCL, unde a activat ulterior și în cadrul echipei didactice. Cercetarea sa „Minimal Complexity” investighează modul în care sisteme modulare și reguli geometrice simple pot produce structuri tridimensionale complexe. Proiectul a fost premiat internațional, obținând locul întâi la concursul REPEAT, organizat de TEX-FAB în Texas, precum și o distincție acordată de American Institute of Architects (AIA) Houston. Lucrările și proiectele sale au fost prezentate în contexte internaționale precum London Festival of Architecture și London Design Festival, Amsterdam Light Festival – Amsterdam, Olanda Shenzhen Design Week – Shenzhen, China, Swarovski Crystal Worlds – Wattens, Austria — rochia FORÆVA, realizată împreună cu Lana Dumitru, este expusă în muzeul Swarovski Crystal Worlds. Vlad Țenu are, de asemenea, o colaborare de lungă durată cu NeoArt și Galateca, fiind prezent în proiecte expoziționale dedicate relației dintre artă, arhitectură, știință și tehnologie.

Expoziția este integrată în Anuala de Artă și Știință Neo Art Connect (NAC), platformă inițiată de Asociația Culturală Neo Art România (NeoArt) și dedicată dialogului dintre artă, știință, tehnologie și cercetare. Neo Art Connect este unica rețea națională și platformă de colaborare pentru artă și știință, reunind artiști, cercetători, arhitecți, instituții culturale, universități și parteneri din domenii creative și tehnologice. De-a lungul edițiilor sale, NAC a reunit peste 100 de proiecte, expoziții, intervenții și parteneriate, dezvoltate în contexte și orașe diferite din România și în colaborare cu parteneri internaționali. Mai multe informații despre proiectele NAC sunt disponibile pe www.neoartconnect.ro.

Înființată în 1867, Biblioteca Academiei Române a funcționat ca unica bibliotecă națională până în 1955 și și-a recăpătat acest statut după anul 2000. Creșterea continuă a colecțiilor sale a generat nevoia unui nou sediu, capabil să găzduiască atât Biblioteca, cât și activitatea Academiei Române.

UNBUILT reunește o selecție de planuri și fațade din colecția Bibliotecii Academiei Române, urmărind proiectele succesive prin care noul Palat al Academiei a fost imaginat între 1913 și 1933.

Expoziția pornește de la proiectul realizat de Leon MacLean în 1913 și continuă cu varianta în stil neoromânesc propusă de Nicolae Ghica-Budești și Gheorghe Balș în 1914. Selecția include proiectele „PLATON” și „MINERVA”, înscrise în concursul de arhitectură din 1927, în cadrul căruia nu a fost acordat premiul I, precum și revizuirea realizată de Duiliu Marcu în 1933.

Împreună, aceste documente dezvăluie un proces îndelungat de propuneri și modificări, rămase nerealizate din considerente economice și istorice. O istorie a formelor pe care Palatul Academiei Române le-ar fi putut avea.

Expoziție realizată în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române