Băiculești 29
în curtea interioară
Galerie
Combinatul Fondului Plastic este una dintre principalele destinații culturale ale Bucureștiului, ce reunește organizații, ateliere și artiști activi.
Capacitate maximă: 250 persoane
Program
- Vin 02.10 18:00–23:30
- Sâm 03.10 18:00–23:30
- Dum 04.10 16:00–22:00
-
Anomalie - Wanda Mihuleac
Arte Plastice · DESCHIS și la NAG
Artist:
Artist
Wanda Mihuleac
Curator:
Curator
Ruxandra Demetrescu
Bucuresti
Galerist:
Galerist
Gloria Berceanu
Expoziția Anomalie, dedicată artistei franco-române Wanda Mihuleac, o figură esențială a artei conceptuale contemporane, este itinerată la București, la Combinatul Fondului Plastic, după prezentarea sa la GLORIÆ Gallery din Craiova. Expoziția va putea fi văzută până la 31 octombrie 2026.
Demersul curatorial propune un parcurs transversal prin mai multe decenii de creație, reunind opere de artă grafică (desen, gravură) - care amintesc formația de graficiană a artistei - într-un dialog incitant cu fotografia, colajul și, nu în ultimul rând, obiectele tridimensionale și instalațiile. Experimentele tehnice, variate, multiple și ingenioase, exprimă un angajament artistic unic, prin care Wanda Mihuleac chestionează limitele limbajului, relația dintre corp și memorie, precum și forme de alteritate senzorială. Opera sa, aflată la intersecția dintre discipline și culturi, oferă o reinterpretare contemporană a unor teme fundamentale ale creației: percepția, transmiterea și reinventarea sensibilului.
Titlul expoziției, Anomalie (care este identic în română și franceză), reprezintă mai mult decât o temă recurentă în activitatea artistică a Wandei Mihuleac. Artista afirmă că, „într-o lume saturată de norme, de modele reproductibile și de imagini calibrate, anomalia apare ca o crăpătură - nu pentru a distruge, ci pentru a revela. Într-o perspectivă deleuziană, anomalia poate fi gândită ca o linie de fugă, un vector de deteritorializare care traversează formele stabilite și deschide către deveniri imprevizibile. Anomalia devine astfel un operator al diferențierii: ea nu se opune normei, ci o depășește, o pune în criză, o face inoperantă. Anomalia, departe de a fi o simplă abatere, constituie o breșă ontologică în ordinea realului. Ea este acel moment în care coerența presupusă a lumii se fisurează, lăsând să apară posibilitatea unui dublu, a unei repetiții, a unei deviații ireductibile.”