Acest spațiu este închis momentan.
Strada Albac 19, Cluj-Napoca, 400450
Lângă Poliția rutieră din cartierul Gheorgheni, pe aceeasi parte, poarta verde cu acces pietonal și auto, parcare proprie gratuită pentru vizitatori
Hub Creativ
Filiala Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România este organizație profesională a artiștilor vizuali, având peste 450 de membri. Filiala pune la dispoziția artiștilor membri în clădirea Albac 19 un număr de 49 de studiouri de creație și o galerie. Galeria Studio 19, brand al UAPR Cluj-Napoca,găzduiește expoziții personale și de minigrup ale membrilor filialei și ale artiștilor invitați.
Capacitate maximă: 300 persoane
Program
- Vin 02.10 18:00–22:00
- Sâm 03.10 18:00–22:00
- Dum 04.10 18:00–22:00
-
Art LAByrinth – Întâlnire cu Arta în Labirintul Studiourilor Albac 19
Arte Plastice · EXCLUSIV la NAG
Artist: ,
Artist
Cristina Drăniceanu
,Artist
Sergiu Georgian Mazerschi
Cluj
,Sergiu Georgian Mazerschi (n. 1979, Bacău), a absolvit Liceul de Artă George Apostu din Bacău, iar în 2003 obține diploma de grafician la finalul celor cinci ani de studii în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. În 2007 devine absolvent al cursurilor de Multimedia Design (2 ani) organizate de Academia Tehnică din Copenhaga. Începând cu 2009 predă la Liceul de Arte Plastice „George Apostu” din Bacău, după care se transferă la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj Napoca, în 2017, odată cu începerea studiilor doctorale în cadrul U.A.D. Cluj Napoca (în 2020 obține titlul de Doctor în Arte Plastice). Începând cu 2014 își intensifică activitatea artistică, obține Premiul juriului la Anuala U.A.P. – filiala Bacău, participă la diferite expoziții de grup și expune, anual, lucrări în cadrul expozițiilor personale pe care le organizează. Artist plastic, Georgian nu se rezumă la arta de șevalet, exprimându-se pe suprafețe de diferite dimensiuni, folosind diferite tehnici. Semnătura lui artistică o reprezintă „stickerul”, ca și metaforă a interacțiunii dintre oameni, metaforă pe care o folosește în murale de mari dimensiuni, în arta de șevalet, diferite obiecte pe care le decorează. Pasiunea lui pentru stickere, combinată cu dorința lui de a creea lucruri noi, originale, l-au făcut să realizeze un portofoliu sub forma unei cărți de stickere, proiect pentru care a lucrat aproximativ un an de zile: MAZERSCHI - a sticker book made by SERGIU/GEORGIAN/MAZERSCHI.
Artist
Mira Marincaș
Cluj-Napoca
Mira Marincas este artist vizual din România, poetă și profesoară, pasionată de tehnicile fotografiei analogice. Wabi-sabi este unul dintre modurile ei de a vedea lumea în imagini,Artist
Ionel Tănase
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str.Albac nr.19, parter, ap.3
,Ionel Tanase, sculptor, conferențiar universitar
Crez artistic
Pentru mine, sculptura începe întotdeauna de la o întâlnire: întâlnirea mea cu materia, cu un lemn, cu o piatră, cu un obiect care poartă deja urmele timpului. Nu încerc să impun cu totul o formă materialului. Mai degrabă îl ascult, îl descopăr și încerc să înțeleg ce poate să spună.
M-am apropiat de lemn cu sentimentul că este o materie vie, care păstrează în ea ceva din locul în care a crescut, din timp și din trecerea oamenilor. Îmi place să-i păstrez urmele, imperfecțiunile și memoria. Nu mă interesează să fac materia să pară altceva decât este. Încerc să-i dau voie să fie ea însăși.
Mă atrag lucrurile simple, lucrurile pe lângă care trecem fără să le mai vedem. Un obiect obișnuit, o unealtă, un fragment, o formă pe care memoria o păstrează din copilărie pot deveni, prin sculptură, purtătoare de sens. Cred că în aceste lucruri mici se ascund uneori cele mai puternice amintiri.
Sculptura mea este, într-un fel, o încercare de a nu pierde ceea ce timpul șterge. Lucrez cu materia, dar în spatele materiei caut memoria și emoția.
În fond, încerc să transform materia în memorie și forma în emoție.
Artist
Adriana Alexandra Dobra Covic
Cluj-Napoca, Studiourile de creație ale Filialei Cluj-Napocaa Uniunii Artiștilor Plastici din România, str. Albac 19, etaj I. ap.16
,Adriana Alexandra Dobra Covic (n. 1949, Simeria) este o reputată artistă vizuală din România, absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca. Activitatea sa artistică reunește grafica, ceramica și arta textilă contemporană.
Este recunoscută pentru participările constante la expoziții de prestigiu, precum Trienala Internațională „Texpoart” sau „Steaguri Medievale Imaginare”, lucrările sale (precum „Metamorfoza Dafneei”) remarcându-se prin explorarea formelor arhetipale și a tehnicilor mixte. Trăiește și creează în Cluj-Napoca.
„Ca și artist care își execută singură lucrările, acord mare atenție originalității și punerii în valoare a caracteristicilor și expresivității materialelor alese.
Îmi plac abordările inedite, combinarea tehnicilor și a tipurilor de materiale pentru realizarea lucrărilor mele, în așa fel încât să-mi susțină și transmite ideea de bază.” Adriana Alexandra Dobra Covic
Artist
Hermina Csata
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, str. Albac nr.19, etaj 1, ap.17
,Hermina Csata (n. 1962, Gheorgheni, România) este o artistă vizuală contemporană specializată în artă textilă, tehnici mixte, pictură și grafică, stabilită în Cluj-Napoca. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” (actuala Universitate de Artă și Design) din Cluj-Napoca, secția Pictură (promotia 1991), Hermina Csata a jucat un rol esențial în comunitatea artistică locală timp de peste trei decenii — atât ca profesoară la Liceul Visual Arts „Romulus Ladea” (1991–2025), cât și în calitate de Președinte al Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP), funcție pe care o deține din 2025.
Creația Herminei Csata se situează la intersecția dintre arta textilă monumentală, tehnica mixtă, grafică și pictură. Marca sa stilistică rezidă într-o suprapunere densă și tactilă a materialelor, combinând colaje din piele vopsită manual cu broderii fine din mătase pentru a crea compoziții stratificate, cu un puternic efect de relief.
În centrul demersului său artistic se află explorarea memoriei spirituale, a originii, a transformării și a topografiilor afective. Prin compozițiile sale structurate, artista aduce în dialog elemente nostalgice ale unui paradis pierdut cu o metamorfoză organică și dinamică a formelor.
Expoziții: Peste 20 de expoziții personale și participări la mai mult de 80 de expoziții de grup, naționale și internaționale.
Proiecte Reprezentative: În căutarea paradisului pierdut, Ecou din Eden. Flux și Geneză.
Activitate Institutională: Președinte al Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP).
Artist
Adela Gocan
Cluj-Napoca
,Artist
Ioana Antoniu
Cluj-Napoca, Sudiourile de Creație ale UAPR, str. ALBAC nr.19, etaj 3, atelier 38
,Artist statement/ IOANA ANTONIU
Lucrările din seria Firul fantomă, dezvăluie câteva din preocupările mele conceptuale, pretexte pentru o viață petrecută in atelier atelier în jurul picturii, învârtindu-mă în cercuri concentrice în jurul unor teme obsedante ca Anatomia melancoliei, Timp și lumina, în dorința, precum Faust de a capta efemerul. Astfel în lucrările mele sunt sublimate întâlniri, percepții, amintiri, referințe care devin subiecte în cadrul unui proces alchimic de transmutare și resubstanțializare a acestei cunoașteri Din punct de vedere filozofic aș putea spune că lucrările mele se nasc dintr-un sentiment de protest față de incapacitatea de a reflecta bogăția existenței, simultan cu conștientizarea limitelor existenței umane printr-o tentativă obsesivă de a fixa efemerul. Cu ajutorul picturii revin mereu la aceeași idee: clipa trebuie perpetuată, trecerea ei trebuie împiedicată. Această anatomie a nostalgiei, a melancoliei trebuie redată într-o operă, care pentru mine e o cutie magică in care suprapun gânduri, sentimente, amintiri, care odată transpuse pe pânză au propria lor viață se modelează singure chemându-mă cu fiecare lucrare nou începută într-o călătorie de explorare care constituie tocmai motivul profund al creației mele.
Artist
Radu Pulbere
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str. Albac, nr.19, et.3, ap.38
,Radu Pulbere este un artist vizual contemporan și profesor universitar din Cluj-Napoca, a cărui operă reconfigurează realitatea printr-o densitate simbolică și picturală aparte. Lucrările sale propun un dialog stratificat între forme și memorii, invitând privitorul într-un spațiu conceptual la granița dintre figurativ și abstract.
Născut în anul 1963 la Cluj-Napoca, Radu Pulbere s-a format în cadrul Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” (secția Arte Decorative, promoția 1986). Parcursul său profesional îmbină organic activitatea intensă de atelier cu o carieră academică de prestigiu, fiind Profesor Universitar Doctor Habilitat și Decan al Facultății de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Artă și Design (UAD) Cluj-Napoca.
Opera sa a fost expusă pe plan național și internațional, de la instituții de prestigiu precum Muzeul Național de Artă din Cluj-Napoca și expoziții de grup în Paris, Veneția, Roma sau Stockholm, până în colecții private internaționale. Cu o tehnică bazată frecvent pe acrilic și ulei, artistul controlează magistral dinamica dintre gest, accident, culoare și trasarea hotărâtă a contururilor.
Artist statement
”Pictura are capacitatea de a institui, într-un mod simultan, într-un obiect real- deci o heterotopie- o imagine care redă o realitate alternativă concretă, spații aidoma celor pe care le descrie filosoful Michel Foucault, aglutinând mai multe straturi de semnificații sau relații cu alte locuri decât descifrăm la prima vedere. Ca heterotopii, picturile sunt lumi în lumi, spații paralele oglindind dar și tulburând ceea ce este înăuntru, dar și ceea ce este în afară.” Radu Pulbere
Artist
Gil Turculeț
Cluj-Napoca
,Gil Turculeț este pictor, restaurator și conferențiar universitar doctor în cadrul Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca. Membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Filiala Cluj) încă din 1994, parcursul său profesional îmbină într-un mod unic rigoarea științifică a conservării patrimoniului cu libertatea deplină a expresiei artistice contemporane.
Absolvent al promoției 1990 sub îndrumarea maeștrilor școlii clujene, Gil Turculeț și-a conturat o viziune picturală profund reflexivă, caracterizată printr-o cromatică densă și un dialog subtil între realitatea imediată și reveria imaginară. Dincolo de activitatea de șevalet, artistul este un reputat expert în restaurarea ceramicii, sticlei și metalului, această dublă identitate — de creator și salvator de istorie — punându-și amprenta pe texturile, straturile și profunzimea compozițiilor sale vizuale.
Cu o prezență constantă în expoziții de prestigiu din țară și din străinătate, inclusiv recentele proiecte de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Gil Turculeț își deschide universul de creație pentru publicul NAG, invitându-ne la o incursiune în laboratorul său de idei, forme și culori.
Artist
Radu Ilea
Cluj-Napoca
,Artist
Ioana Olăhuț
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str. Albac nr. 19, etaj 3, ap.33
,Ioana Olăhuț (n.1979, Cluj-Napoca) este o artistă care trăiește și lucrează în Cluj. Practica sa se dezvoltă la intersecția dintre pictură și instalație, explorând metamorfoza, corporalitatea și relația fragilă dintre natural și artificial. Este conferențiar universitar doctor în cadrul Departamentului Pictură, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde contribuie la formarea noilor generații de artiști. Expune constant în muzee si galerii din România și din străinătate, iar în 2024 a primit Premiul Uniunii Artiștilor Plastici pentru Pictură Contemporană. Activitatea sa curatorială include proiecte expoziționale dedicate picturii contemporane, colaborări cu instituții culturale și inițierea platformei Hassium.ro.
”Mi-a plăcut intotdeauna să umblu brambura prin atelierele artiștilor, să zăbovesc cu orele la cafele și povești, să adulmec sticlele cu verniuri., terpinoluri și terebentine astringente, să parcurg tactil în treacăt și cu un vag sentiment de vinovăție suprafețele, ca un copil care atinge totuși un gard proaspăt vopsit. Îmi place să întreb ce, cum și când lucrează oamenii. Mă interesează mai ales de ce lucrează. Mă interesează resorturile lor creative, pasele proaste, dificultățile tehnice și ultimele cărți citite. Îmi place să văd schița, procesul și rolul lor în economia finală a lucrării. Vreau să văd cum percep ei lumea și filtrele prin care o metabolizează. Numele meu este Ioana Olahuț. Acesta este atelierul meu.” Ioana OlăhuțArtist
Arina Ailincăi
Cluj-Napoca
,In lucrarile mai recente, intentia este de a “scrie” un poem tridimensional- metafora a conditiei umane. Veculul formal folosit este mulajul corpului uman, replica fidela in lut, pezent ca exterioritate, o scoica goala efemera, ce cuprinde si contine ineriorul nostru sufletesc complex ca si personala si universala istorie. Peretii ineriori a cestui corp-vas, deseori acoperiti cu scriitura, devine un palimpsest a existentei umane: prezente si trecute. Diminuarea contrastului intr detaliile naturaliste exterioare si metaforica scriitura interiora, dilueaza linia fina ce separa imaginarul de real. Lucrarile mai vechi sint un raspuns la o relatie afectiva cu istoria civilizatiei, harti, manuscrise, afabete arhaice, instrumente de masurat, etc.
Artist
Havadi-Nagy-Dávid István
Cluj
,Havadi-Nagy-David István (Cluj-Napoca, 1979) este artist vizual, curator și profesor, care lucrează cu fotografia. A absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, România (licență, masterat și doctorat), specializându-se în fotografie. În lucrările sale, folosește mediul fotografic folosind locurile, obiectele și oamenii din jurul său pentru a descoperi straniul într-o manieră filtrată și personală. Inspirându-se teoretic de la pionierii Bauhaus, în special de la înțelegerea luminii ca mediu creativ autonom, lucrările sale prezintă în mod repetat modul în care imaginile ne modelează înțelegerea evenimentelor, spațiului și timpului. Confruntând teme contemporane precum hipernormalizarea și metacriza, imagistica sa izolează fragmente banale pentru a perturba obiceiurile de a vedea. În centrul practicii sale artistice se află un angajament profund față de experimentarea materială, deoarece folosește atât precizia digitală, fotografia analogică lo-fi, cât și tehnici alternative și istorice de imprimare, cum ar fi imprimarea manuală gumoil. Operele sale au fost expuse în numeroase expoziții personale și de grup, în principal în România, Polonia și Ungaria.
Artist
Margareta Maria Catrinu
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str. Albac, nr.19, et 3.
,Margareta-Maria Catrinu este o cunoscută pictoriță și rofesoară de arte vizuale româncă , cunoscută pentru abordarea sa profund spiritualizată și metaforică asupra peisajului și abstracției. Absolventă ca șefă de promoție a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” în 1974, ea a construit o carieră de zeci de ani definită prin excelență creativă și pedagogică, remarcându-se prin conducerea Liceului de Arte Vizuale „Romul Ladea”.
Critici precum Dr. Alexandra Rus îi celebrează capacitatea de a împleti „geneza cosmică” și „germinația universală” în straturi dense și ondulate de culoare, care transformă disperarea într-o celebrare autentică a existenței. Cu expoziții personale majore organizate în întreaga Europă și lucrări aflate în colecții internaționale de stat și private, Catrinu rămâne o voce vitală în arta contemporană românească.
Dr.Alexandra Rus: "Dotată cu o creativitate de excepție,utilizează relaționări complexe-rod al unor tehnici de concepere blânde,rețelare-cu afirmarea explicită de a actualiza,prin înnoiri surprinzătoare ale gramaticii formei plastice-ochiul conștiinței de sine al omului actual."
Prin concentrare spirituală și măiestrie plastică impune o viziune proprie,originală,asupra ordinii implicite și explicite a lumii,consonând cu noile concepții europene de la sfârșitul sec.al XX-lea,oferind imagini simbolice pentru destinul ființei. Lupta dintre Bine și Rău este relevată în situații existențiale cu actanți-asemeni unor relicte, structura se întemeiază pe contrastul dintre dramatic-tragicu langular și muzicalul-euritmic.
Artist
Radu Șerban
Cluj-Napoca
,„O pânză albă ascunde aceeași doză de necunoscut ca cea mai mare aventură a vieții. O abordez de fiecare dată cu teamă și speranță, căutând să transform realitatea comună într-o versiune personală, fluidizată de memorie. Pentru mine, pictura este o formă de cercetare a imaginii, iar adevărata împlinire apare atunci când această mică, dar minunată descoperire pe care o fac în solitudinea atelierului, reușește să trezească tăcere, lirism și reflecție în cel care o privește.”
Radu Șerban (n. 1960, Cluj-Napoca) este un reputat artist vizual și multimedia, a cărui activitate se desfășoară activ atât pe scena artistică din România, cât și la nivel internațional. Absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București (promoția 1987) și doctor în arte vizuale, el își împarte vocația de creator cu cea de mentor, fiind profesor universitar în cadrul Universității de Artă și Design (UAD) din Cluj-Napoca.
Parcursul său expozițional include peste 30 de expoziții personale în muzee și galerii din România, Canada, Italia sau Marea Bretainia, printre cele mai recente numărându-se Interval
(Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 2025) și Continuum (2020). Între anii 1997 și 2002 a activat în Toronto, fiind membru al Visual Arts Ontario. Totodată, este inițiatorul și coordonatorul cunoscutului Simpozion Internațional de Arte Vizuale „Arta în Grădină” de la Jibou.
Discursul său plastic se distinge printr-o detașare treptată de figurativul convențional în favoarea unor compoziții abstracte rafinate, lucrate preponderent în acrilic. Straturile cromatice suprapuse funcționează ca un văl al memoriei care blurează voit elementele realului (natura, formele antropice, elementele primordiale), transformându-le în semne pure și atmosfere meditative. Lucrările sale fac parte din colecții importante, precum cea a Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC) din București, a Muzeului de Artă Cluj-Napoca, dar și din numeroase colecții private din Europa și America de Nord.
Artist
Vasile Săraci
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str. Albac nr.19, etaj 3
,Crez Artistic: Cursă hipică II
Lucrarea de față explorează tensiunea, viteza și energia brută printr-un limbaj vizual abstract, profund înrădăcinat în contrastul radical dintre lumină și întuneric. Sub titlul „Cursă hipică II”, compoziția devine o metaforă a mișcării dezlănțuite, transformând gestul spontan în structură pură prin intermediul gravurii. Demersul meu artistic nu își propune să reproducă figurativ anatomia calului sau detaliile unei competiții, ci să captureze esența dinamică a cursei — acea fuziune frenetică între anatomie, efort și viteză pură. Liniile incizate, unghiurile ascuțite și formele fragmentate sugerează mișcarea galopului, vibrația aerului și tensiunea momentului, lăsând privirea să reconstituie ritmul și adrenalina specifice momentului. Negrul intens și albul hârtiei nu sunt doar opțiuni cromatice, ci forțe care se ciocnesc și se propulsează reciproc, asemenea concurenților într-o cursă strânsă. Prin acest dialog brutal al contrastelor, lucrarea surprinde o explozie de forță vitală, fiind o încercare de a disciplina haosul mișcării fără a-i distruge nicio secundă din sălbăticie și măreție.
Artist
Emilia Chirilă
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str.Albac nr.19, ap.7
,Emilia Chirilă este un apreciat artist vizual, cercetătoare și art-terapeut român, cu o activitate intensă în spațiul cultural și academic din Cluj-Napoca.
A absolvit în 1978 fostul Institut de Arte Plastice „Ion Andreescu” (actuala Universitate de Artă și Design din Cluj-Napoca), specializarea Ceramică-Sticlă-Metal.
Deține titlul de doctor în arte plastice și decorative (obținut în 2011), cu o teză axată pe educația artistică și art-terapie. [1]
Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP) din anul 1991 și membră a Academiei Internaționale de Ceramică (AIC) de la Geneva.
Este recunoscută ca autor, coordonator și supervizor de practică în art-terapia centrată pe artele vizuale, susținând frecvent prelegeri, ateliere și proiecte ce îmbină potențialul estetic cu cel terapeutic, dedicate copiilor și adulților.
A fost curatorul Bienalei de Ceramică și Sticlă – Artiști Clujeni.
Rămâne activă în spațiul expozițial, una dintre cele mai recente manifestări personale fiind expoziția „STOP CADRU! IDEEA – Dialoguri cu un copil interior adult” (găzduită de Muzeul de Artă Cluj-Napoca. Proiectele sale explorează intersecția dintre ceramică, sticlă, arte vizuale și practici eco-culturale.
Artist
Károly Zöld Gyongyi
,Artist
Valentin Codoiu
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str.Albac, nr.19, et 1, ap.20
,Valentin Codoiu este un artist vizual din România.
Transpun pe pânză istorii și contexte din realitatea cotidiană, până la cele mai personale emoții și trăiri. Dinspre realitatea concretă oscilez spre o abstractizare în formă, culoare, tușă, materialitate, iar scenele cotidiene aproape obsesive, devin leitmotiv prin repetiții la limita compulsivului.
Neoexpresionist in gest, formarea profesională o datorez maestrului Corneliu Baba. Cu o bogată carieră profesională de scenograf și creator de costume, consider rolul artistului ca fiind cel de observator.
Privirea fină, a observatorului exersat, îți conturează această dualitate între realitate și spectacol, atitudine inevitabil postmodernă, discrepanța între credința în real și rigoarea tehnică a picturii. Renuntarea la orgoliose simulacre și diluări facile, abstractizări adesea de tip alienare.
Lucrările mele reprezintă nevoia de sinteză, reconcilierea formei cu esența, a firescului cu cea mai mare intensitate emoțională pe care sunt capabil să o transpun pe pânză. Lucrez cu rigoare zilnică.
În tematică recurentă este natura statică, nudul, obiectul și corpul atins. Silueta umană în orizont sau pe orizontală, intimitatea devine sincopă, între senzualitate și abandon, o scufundarea în sine, momentele în care credem că nu ne vede nimeni sunt cele mai sincere. Lucrez cu o varietate de tehnici, dimensiuni adaptate de la cele monumentale, la cele aproape miniaturale de gest meditativ.
Pictura este emoție, revărsare, culoare, o luptă și o redefinire.
Artist
Cristina Marian
Artist
Mark Nebert
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale UAPR, str.Albac, nr. 19, et. 2, ap.26
Márk Nebert este un artist vizual și designer contemporan emergent, care trăiește și lucrează în România. Cunoscut pentru colecțiile sale grafice și de artă plastică evocatoare, lucrările sale explorează adesea teme precum structură, izolare, existențialism și forma umană prin diverse medii artistice. Opera sa construiește o punte între principiile designului structurat și explorarea existențială profundă. Prin intermediul unor colecții contemporane extrem de apreciate, precum Perfectiune in neant (Perfecțiune în neant) și Power of repetition , Nebert utilizează contrastul, anatomia și minimalismul pentru a provoca modul în care spectatorii percep spațiul și forma. Portofoliul său demonstrează o stăpânire versatilă asupra desenului fin, peisajelor abstracte și studiilor de figuri, marcându-l ca o voce modernă distinctă în scena artei contemporane est-europene.
Declarație artistică: ” Initierea unui discurs asupra artei conceptuale.
Prin natura sa introspectivă , arta pune artistul in ipostaza unui filozof , nevoit sã isi materializeze virtualitatea gandurilor. Datorita complexitătii vaste a lumii ideatiei, transpunerea in lumea fizica necesita o reprezentare de maxima simplitate pentru a contrabalansa complexitatea ideilor.
Dreptunghiul, pătratul si variatile acestora, ca elemente de limbaj vizual, reprezintã rezolvarea formala cea mai simpla, care printr-o alternanta creativa, reuseste sã inglobeze cât mai mult din valentele unei idei. Acest element, dupã caz, devine o portretizare ermetica a unui individ sau esenta a ceva.”
Curator:
Curator
Hermina Csata
Cluj-Napoca, Studiourile de Creație ale Uniunii Artiștilor Plastici din România, str. Albac nr.19, etaj 1, ap.17
Hermina Csata (n. 1962, Gheorgheni, România) este o artistă vizuală contemporană specializată în artă textilă, tehnici mixte, pictură și grafică, stabilită în Cluj-Napoca. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” (actuala Universitate de Artă și Design) din Cluj-Napoca, secția Pictură (promotia 1991), Hermina Csata a jucat un rol esențial în comunitatea artistică locală timp de peste trei decenii — atât ca profesoară la Liceul Visual Arts „Romulus Ladea” (1991–2025), cât și în calitate de Președinte al Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP), funcție pe care o deține din 2025.
Creația Herminei Csata se situează la intersecția dintre arta textilă monumentală, tehnica mixtă, grafică și pictură. Marca sa stilistică rezidă într-o suprapunere densă și tactilă a materialelor, combinând colaje din piele vopsită manual cu broderii fine din mătase pentru a crea compoziții stratificate, cu un puternic efect de relief.
În centrul demersului său artistic se află explorarea memoriei spirituale, a originii, a transformării și a topografiilor afective. Prin compozițiile sale structurate, artista aduce în dialog elemente nostalgice ale unui paradis pierdut cu o metamorfoză organică și dinamică a formelor.
Expoziții: Peste 20 de expoziții personale și participări la mai mult de 80 de expoziții de grup, naționale și internaționale.
Proiecte Reprezentative: În căutarea paradisului pierdut, Ecou din Eden. Flux și Geneză.
Activitate Institutională: Președinte al Filialei Cluj-Napoca a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAP).
Galerist:
Galerist
Mira Marincaș
Cluj-Napoca
Mira Marincas este artist vizual din România, poetă și profesoară, pasionată de tehnicile fotografiei analogice. Wabi-sabi este unul dintre modurile ei de a vedea lumea în imaginiArt LAByrinth – Întâlnire cu Arta în Labirintul Studiourilor de Creație ale Filialei Cluj-Napoca a UAPR- este un Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj - Partener Principal și propune pentru ediția din anul 2026 o serie de activități culturale pe parcursul celor trei zile de desfășurare în intervalul 18.00-22.00.Proiectul urmărește: Creșterea vizibilității Filialei Cluj-Napoca Uniunii Artiștilor Plastici din România organizație culturală relevantă în comunitatea locală, pe plan național și internațional care se bucură de statutul de utilitate publică. Descentralizarea și democratizarea culturii clujene: Activarea culturală a unui spațiu alternativ, cel al atelierelor artiștilor și al galeriei noastre care a câștigat deja o oarecare notorietate demonstrând că producția culturală de înalt nivel nu este izolată doar în centrul istoric al orașului. Disoluția barierelor dintre public și creator: Facilitarea unei conexiuni umane și profesionale directe între comunitatea clujeană și artiștii membri ai Filialei Cluj-Napoca a UAPR oferind publicului acces în culisele și intimitatea procesului de creație (un act educativ unic, rar accesibil publicului larg).Stimularea educației artistice practice: Crearea unui cadru non-formal de învățare pentru studenții UAD, elevii liceelor de artă și pasionați, care pot asimila tehnici de lucru direct de la profesioniști prin componenta de workshop-uri.