NAG20 2-4 OCT 2026NOAPTEA ALBĂ A GALERIILOR

NU EZITA SĂ TE PREFACI (CĂ) TOTUL ESTE BINE MERSI

FOCUS NAG

Acesta este un proiect foarte special NAG20

“Evident, totul chiar este bine mersi. Nu te îngrijora, nu te impacienta, nu fă crize, nu te termina. Totul decurge conform planului, nu avem decât de câștigat o partidă șah hiperdimensional, și nu e nicio problemă pentru că în partidă suntem chiar împotriva noastră.

Artistul nostru muncește și ziua și noaptea, dar cel mai bine este când noaptea muncește pentru el. Nu te gândi la ce poate face noaptea pentru tine, întinde-te pe spate și ia-te în brațe cu mâinile tale neobișnuite cu munca, prezintă-te ca cineva care are ceva de trăit. Ai auzit că totul este pe sfârșite, dar cum poate să fie sfârșitul în afara totului, se întreabă un om în toiul nopții, și hai să zicem că are dreptate, dar cum poate să aibă dreptate omul de unul singur este o altă problemă în care nu avem timp să intrăm acum.

Așteptăm recolte record, milioane de copii noi și îmbunătățiți direct implantatați în psihicul lor anti-sinistru cu niște planuri foarte geniale, stârpirea miraculoasă a cauzei răului, suntem nestăpânit de cruzi, nedrepți și necruțători față de bezna nopții. Acest fake news care este viața noastră, codrul iubirii impenetrabile prin care viitorul nu va putea decât să își extindă orizontul puterii peste adevărul a ceea ce privim, care ne leagănă în precis acest cel mai scump moment al existenței noastre, perfect pregătiți să ne întindem în gol, ne cheamă să ne bucurăm de el ca cel care a prins o mare pradă.”


Nae - autor și desenator în serie crescut la poalele Tâmpei, a făcut carieră în benzi desenate puternic cocalariste, afirmându-se pe larg în îngusta scenă alternativă de bandă românească în decada 2007-2017. Titlurile sale consacrate COAPSE, BELIEVER, SALAMAN, PASTILATUL DIN CARPAȚII ORIENTALI, UȘURATICII, GETOCULTISTA, BUZI UZI și/sau SALARIATUL AZI au apărut în seria antologică ultra-voluminoasă SEFEU, pe care a coordonat-o în calitate de secretar general al Cenaclului Sefeu. A scris și desenat banda istorică PIATRA SÂNGELUI, volum care a fost primit cu scepticism pentru lipsa de sens și abundența de anacronisme nejustificabile. Din 2019 a devenit poet român cu acte prin volumul TONE DE AUR, apreciat de critică pentru stilul high-manelistic galopant și sentimentalismul bombastic post-ideologic de frecvența unui magnetron de cuptor cu microunde.


02 octombrie - 02 noiembrie 2026

A5 Studio Space

Str. Piața Amzei 5


Artist: Timotei Nicolae

Curator: Timotei Drob

Galerist: Suzana Dan


Program NAG

Vernisaj, vineri, 02 octombrie, 19:00 - 00:00

Sâmbătă: 19:00 - 00:00

Duminică: 19:00 - 23:00